Servicii

Constatarea de urgență a unei stări de fapt

Feb 5, 2023
Bogdan Bulugă
Altele

Procedura de constatare a unei stări de fapt este una specială, de urgență, cu aplicabilitate în domenii vaste și cu un scop limitat, respectiv acela de conservare a unor dovezi care se află în primejdie să dispară sau să fie greu de administrat în viitor. Condiția fundamentală a unui asemenea demers constă în posibilitatea existenței unei primejdii în administrarea dovezii sau în constatarea unei anumite stări de fapt, care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor.

Constatarea unei stări de fapt poate fi facută în amonte de un posibil conflict (litigiu) sau chiar și anterior acestuia și vă va permite adesea să rezolvați o dispută, evitând în același timp costurile unei proceduri legale îndelungate. Procedura ajută la securizarea părților și la iluminarea magistratului, în cazul unei proceduri civile, întregul proces-verbal beneficiind de forța probatorie a înscrisului autentic.

Actul întocmit de către executorul judecătoresc este o metodă de dovadă utilizabilă de către orice persoană, în orice moment și în varii situații. Vă permite să aveți elemente materiale pentru a stabili adevărul despre o situație dată, ce va rezolva cu siguranță litigiul dumneavoastră.

Datele obținute sunt utilizate frecvent în caz de urgență. Necesitatea procedurii întocmite de către executorul judecătoresc este aceea de a îngheța elemente care pot dispărea. Dacă litigiul se referă la o situație care dispare înainte de începerea unei proceduri, constatările executorului judecătoresc vor dovedi că această situație a existat!

În vederea consolidării celor ce urmează a se constata, cu prilejul procedurii se vor efectua fotografii și / sau filmări, ce vor face parte integrantă din procesul-verbal ce se va întocmi. Executorul judecătoresc poate folosi și mijloace tehnice adecvate (dispozitive de măsurare) și poate fi asistat în unele cazuri și de către experți.

Important de precizat este că executorul judecătoresc face doar observații materiale și obiective, folosindu-și simțurile (vederea, auzul, mirosul etc.) și că nu emană opinii personale. Executorul judecătoresc este neutru și se va rezuma doar la fapte!

Pentru a descărca un model al cererii de constatare de urgență a unei stări de fapt Click Aici